Romania
  • Engleza pentru copiiEnglish for young kids
    Engleza pentru copii

    Cursanții Helen Doron English învață și se distrează în același timp.

    Aflați de ce
  • English learning for children
    Încercați cursurile noastre!

    Vă invităm la o lecție demo gratuită.

    Găsiți un centru
  • brosura cursuri copii
    Descoperă magia cursurilor Helen Doron English!

    Descarcă acum broșura cu detalii despre cursuri, pentru fiecare grupă de vârstă și nivel de cunoaștere a limbii engleze.

    Descarcă acum
  • English for kids
    De la bebeluși la adolescenți

    Pregătim tinerii cu vârsta cuprinsă între 3 luni și 19 ani pentru un viitor de succes.

    Găsiți un centru
 

O investiție de succes în educație

Stefania-Filip-Helen-Doron-English-Master-FranchiserPovestea unui investitor în educație

Povestea mea cu Helen Doron a început cu o întâmplare personală, atunci când am înțeles că fiul meu avea nevoie de o metodă stimulativă și antrenantă de predare a limbii engleze, care să elimine stresul de a memora și să-l ajute să învețe limba engleză intuitiv. Astfel, am descoperit metoda Helen Doron English, care funcționează pe principiul învățării limbii engleze ca limba maternă, și am rămas profund impresionată de rezultate.

Pasiunea mea pentru o educație de calitate pentru copii m-a determinat să mă gândesc la modul în care pot aduce această metodă educațională inovativă și copiilor din România. Am devenit Master Francizor pentru zona de Sud-Est a țării și am început să lucrez la dezvoltarea mai multor centre educaționale în franciza Helen Doron English în Constanța și în București. Am înțeles astfel ca oricine își doreste să deschidă o afacere în educație gasește o opțiune viabilă într-o franciză. Aici am găsit un syllabus bine pus la punct și clar delimitat pentru fiecare vârstă în parte, precum și susținere de business, marketing și vânzări, pe care nu ar fi avut-o dacă porneam pe cont propriu.

În prezent, se numără 8 ani de activitate Helen Doron English în 7 centre educaționale, și mai multe generații de copii educați în spiritul metodei Helen Doron. An de an, ne bucurăm de reușita a câteva sute de absolvenți ai cursurilor de limba engleză, alături de părinții lor. Este o bucurie pentru mine să pot aduce zâmbete copiilor atunci când vin la lecțiile de limba engleză și să știu că am contribuit la o educație de calitate, care le va contura viitorul în societatea noastră, tot mai globalizată.

O investiție de succes în educație

Despre Helen Doron English putem vorbi mult, deoarece discutăm despre o experiență de peste 30 de ani în predarea limbii engleze în peste 30 de țări din întreaga lume. Magnitudinea Helen Doron devine impresionantă atunci când ne gândim la numărul de elevi din întreaga lume: peste 2 milioane. Aceste date impresionează un investitor, și de aceea, am căutat care sunt factorii care fac din Helen Doron English un succes internațional.

Unicitatea metodei vine din expertiza lingvistului britanic Helen Doron, care a creat metoda într-un mediu în care copiii au fost pilonii de dezvoltare. Nevoile copiilor primează la Helen Doron, iar acest lucru se resimte în fiecare lecție, material educațional, cântec sau piesă de teatru din cadrul cursurilor. Nevoia copiilor de a se simți liberi este esențială. Copiii învață printr-un concept nou în educație: învățarea distractivă, care îi stimulează să-și dorească să învețe mai mult cu fiecare lecție. De aici vine și succesul metodei. Mai mult decât atât, profesorii sunt specializați în cadrul unor training-uri anuale de către teacher traineri internaționali și se bucură de perfecționare profesională continuă. Materialele educaționale sunt în continuă dezvoltare, pentru a adapta lecțiile necesităților specifice ale fiecărei generații. Continuitatea cursurilor este iarăși foarte importantă, pentru că fiecare elev își poate continua progresul an de an cu noi cursuri dezvoltate pentru fiecare nivel de cunoaștere a limbii engleze. De asemenea, structura cursurilor Helen Doron respectă referințele internaționale și îi pregătește pe elevi pentru examenele internaționale de testare a limbii engleze. O mulțime de elevi Helen Doron English au absolvit cu brio examenele, iar acest lucru mă bucură nespus, deoarece reușesc să aduc o diferență în viitorul acestor tineri prin educația de calitate pe care o primesc în centrele noastre.

Ceea ce m-a impresionat pe mine, dar și pe tinerii părinți este un aspect special al metodei, și anume vine din faptul că se adresează copiilor și tinerilor între 0-19 ani. Da, este corect! Lucrăm și cu bebeluși, mai exact cu bebeluși bilingvi. Conform cercetărilor din domeniul bilingvismului și a aplicabilității practice pentru bebeluși, a fost creată o serie unică de ateliere de limba engleză pentru bebeluși între 6 luni și 3 ani, care îi impresionează pe părinți atunci când copilul vorbește primele cuvinte direct în limba engleză. Acești copii reușesc să dezvolte o atenție deosebită detaliilor, se pot concentra mai bine, pot dezvolta abilități de multi-tasking, o memorie mai bună și abilități de soluționare a problemelor, care se manifestă pe parcursul copilăriei. După cum vedeți, este ușor să te îndrăgostești de metoda Helen Doron English și să cauți să oferi aceste beneficii tuturor copiilor printr-o investiție în educație.

Experiența de investitor în educație mi-a oferit o perspectivă unică asupra mediului de business. Am înțeles că este necesar ca serviciile sau produsele oferite să fie utile și să ofere beneficii pe termen lung. Iar la Helen Doron English am descoperit că este mai mult decât un centru de limba engleză; este o școală de engleză pe care copiii o adoră, și acesta este motivul pentru care tindem spre o creștere constantă, care să aducă educație de calitate copiilor din întreaga țară.

Articolul a apărut în EliteWoman.org.